Emol
Fiipregătit.ro

 

Bine aţi venit pe pagina Primăriei Livezile!

 

  Comuna Livezile (în germană Tolwad, Tolwedin, în maghiară Tolvád) este formată din două localităţi, Livezile şi Dolaţ, având 1765 de locuitori, dintre care 1363 au drept de vot.

   Comuna Livezile este aşezată în partea sud - vestică a judeţului Timiş, în lungul graniţei cu Serbia, în Câmpia Timişului.

   În partea de E se află situată comuna Banloc, iar în partea de V este comuna Giera. Spre N limita este situată pe cursul râului Lanca Birda, care face separarea de comuna Ghilad. Spre S, limita comunei este situată pe cursul râului Bîrzava, care pe o porţiune de 3,8 Km marchează graniţa ţării noastre cu Serbia.

       Între aceste limite comuna Livezile sre o duprsfsţă de 55,8 Km2.

Istoric

    Prima atestare documentară este din anul 1322. Vechea denumire a localităţii este Tolvadia, derivata din nemţescul Tolwad. În Evul mediu ea aparţinea de judeţul Timiş iar pe la 1462 era proprietatea lui Bergsoy Hagymas. La recensământul din 1717 avea 30 de case şi făcea parte din districtul Ciacova. Localitatea a trecut cu timpul în administrarea mai multor entităţi administrative.

   Prin Legea nr. 461/2006 a fost reînfiinţată comuna Livezile, desfiinţată în anul 1968 prin Legea nr. 2/1968, iar cele două localităţi componente devenind sate aparţinătoare comunei Banloc. Numele său original a fost Tolvădia însă a fost schimbat artificial, pe cale administrativă, deoarece a fost considerat inestetic de regimul comunist.